On the Road

Strange, I've been "home" for more than a month now. I can't say that I've spent too much time in my real home though. As I'm writing this I think it's been about 5 days overall. It hardly seems like home anymore. Of course it still feels comfy, but something's definitely missing. I just can't put my finger on it right now.
Coming home today I've found the strangest appliance sitting right in the hallway. There was this rope suspended from the ceiling which seems to be my brother's new plaything.  I just couldn't help not seeing it as a noose, even (jokingly?) toying with it to make an improvised noose.
Life's good on the road.

Meet me in Montauk, Clementine

The Forgotten Town

Just stumbled on this thing I forgot about: http://www.facebook.com/pages/CONSTANTAde-altadata/112468065442496 . It's my hometown, at least what it used to be before being sent into the eastern post-communist "revival". The city looked better after being bombed than what it looks like today. It's mostly a twisted heap of kitsch combined with old, decrepit buildings forgotten by city planners. If you've got an artist's eye you can still see what they used to look like in their good days, but their state is really deplorable. Somewhere there's a nice analogy, the old deserve a minimum of dignity.

Storm's 'a brewing

Three days straight of storms in Manchester. Nobody feels like revising for exams anymore. I just slipped into the comatose blues. Find me in Praha, wandering the old Jewish Quarter.

Pascale

Pentru orice forma de exces:

                                      Aberaţie geriatrică

                                    -Constantin si Elena-

În ziua de azi e talk show cu Dumnezeu întru toate

Chipuri sacre printre chipsuri cârnaşi pâine prăjita sarmale sfinţite

Noi să fim sănătoşi şi în final toate sunt mai multe sau mai puţine

100 de euro în buzunar vilă la munte sau mare

Aiurea nu mai fac faţa voci de legiune în cor au ales altă limbă

Arrêtez-vous arrêtez-vous

Vreau ţigări si e drac întru toate

Maşini în leasing injecţii lu’ bunică-ta

Hai fă-ţi o căsuţă de ce nu ţi-ai făcut o vie când erai tânăr

Instinctul nu te determină să-ţi iei zborul

Celulele şi ADN-ul îl au pe Dumnezeu zicea diaconu’

Şi n-am mâncat în viaţa mea în aceleaşi camere

Constituţia constituţia are carne alba sau de peşte e kosher

Andrei-Ştefan Lia

Beciuri

Şi mă ridic de pe cimentul beciului. Sunt transpirat tot. Dau jos tricoul şi-l storc. Curge zer. Nici că s-a mai oprit. L-am agăţat de umeraşul-cârlig de macelar. Da, ruşine! La colţ să stai! Mă întorc cu spatele şi păşesc pleoscăind prin stratul crescând de saramură amestecată cu frunzele vechi de toamna, capcanele de şobolani şi sacul de porumb împregnat cu otrava, rahat şi hoituri de rozatoare. Zarzavat. Dar uite acolo un bănuţ, uite acolo altul şi altul! Hop în genunchi cu mâinile-n zarzavat după aur. Aur pentru alt aur. Benzina costă, masina a prins praful de atatia ani. Aşa-i cu economia, a trebuit să strângem cu toţii cureaua. Dupaia a trebuit s-o dăm jos. Unii s-au spanzurat de ea. Într-un final n-am avut încotro; a trebuit s-o şi mâncăm.

Obosit si satul de cotrobait, fac o pauza sa-mi ciulesc antenele. Zac in zarzavat, fara vreo grija apasatoare, cu ochii beliti in tavan. Ce avem aici?Cand dai o flamanda in mod regulat timp de 4 zile ajungi sa simti surse de mancare la nivel molecular. In vremurile bune i-as fi ras in fata oricarui cretin care ar fi debitat porcarii d-astea. Senzatia e ca de la balamuc. Tot timpul auzi zgomot de fond ca la radio, mai cu un tiuit sau un pocnit. Cand ai dat de vreun post, te ia cu reclamele pentru schizofrenici si atunci stii ca ai dat de haleala: " Manca-ma! Cumpara acum, in limita stocului disponibil; Capace de tomberoane sau farfurii incapatoare? Tu decizi!  Reduceri fabuloase, dragi concetateni! Caine cu umplutura de larve, gratis cu mega-cuponul <OMOARA-TI VECINUL>"; coruri propovaduind cuvantul profetului iernii atomice. 

Oh, slava, sfanta sarma, cand dai de un magazin alimentar parasit. Acolo ai dat de noroc, unde  toata lumea cauta muraturile. Alea-s noul aur de n-spe carate. Alimentara e noua mina. Noua febra si goana dupa aur. E la propriu febra, femei rupandu-si reciproc smocuri de par cu scalp insangerat inca atarnand; unghii rupte, pierdute adanc in carnea competitiei. Altadata, am vazut un amputat in scaun cu rotile atat de insetat de delicioasele foite de aur incat a trecut prin flacari de benzina ca sa ajunga intr-o alimentara. Nici eu nu pot spune ca am fost scutit de nebunie; l-am pandit pe amaratul ala timp de vreo 5 minute care au parut 5 ore, cat timp se parjolea de viu, razand si baltaindu-se ca un maniac in scaunul lui, cu borcanul de muraturi intre cioturile lui de picioare. Dupa ce am fost sigur ca se mai misca doar datorita procesului de racire a fibrelor musculare, m-am dus la el. Mirosea a friptura de porc, niste arome atat de subtile atunci cand esti nemancat cu zilele- grasime lipicioasa plutind in aer, marineu de transpiratie si o nuanta zdravana de stejar afumat; principiile sunt principii, totusi. Nu ne infruptam din carnea altuia. Asezat in vine, fata in fata cu el, i-am mimat ultimul zambet schimonosit, am sterpelit borcanul si mi-am inclinat capul in semn de apreciere. Altadata  vazusem un cretin care-si varase, dracu’ stie cum, toata mecla in ditamai borcanul de zarzavaturi. Bolborosea in zeama, musca si inghitea zarzavaturile alea, zvacnind intr-o singura miscare repetata. Asa a si murit. Nu stiu daca se zbatea datorita umplerii orgasmice a stomacului cu zarzavaturi sau datorita umplerii agonizante a plamanilor cu zer vegetal. Probabil chiar amandoua. Cand auzi vocea de la radio, dansezi, n-ai incotro.

 Asa-i si cu o insecta, mantis religiosa, generic cunoscuta drept calugarita. Al naibii de religioase mai sunt. Imediat ce Dumnezeu le sopteste sa sara la futai, masculul e acolo. Dumnezeu ii sopteste apoi plapand femelei :"Dupa ce-si slobozeste samanta, mananca-l. Nu numai de perverse, ci din chelicere pana-n cur si craci." De ce nu putea sa-i zica sa stea ca toata femeia normala la cap sub o frunza cu barba-su si sa fumeze o tigara? Asa-i si cu oamenii, suntem toti nebuni de legat. Cert e ca am si fost legati, de gat, de ochi, cu mainile la spate. Da, pamantul a fost timp de zeci de secole clubul privat de BDSM al bogatanilor. Si s-au distrat pe cinste, baietii, violand rand pe rand cate o bucatica a pamantului sau a omului. Tot oameni au fost si ei. Au auzit si ei vocea, rand pe rand. De data asta li s-a zis:"Sterge de pe fata pamantului tot ce-ti sta in cale. Totul ti-a fost promis tie." Asa se face ca a plouat timp de o saptamana cu ciuperci atomice in toata lumea. Asa am ajuns sa ne mancam curelele si bocancii. Macar multi au avut norocul sa crape saptamana aceea. 

 Uneori onorabilii care ne soptesc renunta la cuvinte, rezumandu-se la imagini fugare si zgomote innecate pe care prefer sa le uit. De curand, cand am postuit silit sapte zile, am ajuns sa prind o emisiune intreaga pe televizorul cerebral: Am vazut beciul asta, cu neonul lui care e pe moarte, zvacnindu-se in frisoanele sfarsitului. O femeie in rochie alba, sau ce-o fi fost odata alb, statea deasupra unui prunc decedat. Plangea de nu mai putea, intre inghitituri si mestecaturi sanatoase. Saraca sfartecatura a fost lasata dupaia acolo, oase insangerate si maruntaie. Chemarea mea, din fericire,nu era acolo. Venea mai din adancuri. Sa fi fost a doua zi cand am ajuns acolo? Mort de foame, nu prea mai stii sigur. Pana atunci sobolanii si viermii au curatat totul. Pe femeie o gasisem la etaj, spanzurata in ceea ce parea sa fi fost camera copilului. Mi-am cautat un loc sa ma intind pana in zori. Nimeni nu vrea sa mearga dupa bolboroselile vocilor noaptea. Din subsol auzeam totusi clar mugete de Vita la radio, asa ca am aruncat un ochi prin beci. Astfel probabil am si lesinat pe acolo, de la fericirea sau oroarea gasirii unui relicvariu imaculat continand sfanta Vita. Mancarea doar prelungeste orizonturile iadului asta.




 La indieni, Vita chiar era sfanta. Pe vremuri, cand religia si traditia mai contau, ei venerau vita ca avatarul naibii stie carui zeu din panteonul lor. Parca-i vad acum, facandu-le manichiura dobitoacelor si agatandu-le margele si podoabe de aur. Cica ar fi crezut ca lumea sta in echilibru ca o vaca. Pe masura ce se duc epocile, vaca pierde un picior si lumea se dezechilibreaza; Fiecare generatie isi venereaza stramosii ca niste zei. Epoca de aur si alte tampenii d-astea. Or fi avut dreptate si ei intr-un fel. Lumea nu mai e ca pe vremuri, dar avem aurul nostru acum. Cu totii ne jucam de-a alchimistul si ne-am gasit propria definitie pentru aur. Inaintea glumei de razboi, cu totii ne omoram cu zilele dupa verzisori, hartii umplute cu desene si inmatriculari, hartii care valorau fix cata incredere vroia masa de dobitoace sa le cedeze. Acum, am vazut lumea stergandu-se la cur cu ele.  Singurii verzisori care mai conteaza acum sunt pastrati bine in borcane.




Prea mult imi imprastie foamea gandurile. Corul totusi ma trezeste din delir si ma cheama spre mantuire. Balacind prin bezna din beci, imbratisez relicvariul intr-un final. Printe spasmele neonului descifrez franturi de scriptura. Un singur cuvant a fost lasat pentru posteritate: "Arctic", cu un insemn al muntelui mantuirii alaturi.  Ah, şi măsline, dar nu-mi plac alea, prea-mi aduc aminte de rahat de şobolan. Mai stau acolo in borcan ca nişte ochi de morţi- beliţi in toate directiile.Cumva, tot am impresia ca pe mine ma fixeaza si ma ia cu friguri de fiecare data. Fara exceptie. Dar unde te duci, O, Senvis cu Vita si Cascaval? Tiptil, tiptil, inainte sa-l insfac din fundul frigiderului, o porneste in jos pe scarile scheletice de etajere. Cineva iar a lasat trapa aia din fundul frigiderului deschisa se pare. Senvis se pierde-n bezna si trage trapa dupa el. Ceva nu e in regula cu frigiderul ala si cu trapa lui, de-mi imi intoarce stomacul pe dos.

Naiba dac-am fost vreodata mai departe de barierele frigiderului. Daca nu prinzi postul pe radio sau tembelizor o lasi mai bine moarta. Pana acum m-au salvat de multe ori. Probabil ma asteapta un alt subsol, cu alt iz de straturi peste straturi de putrefactie.  Imi fac curaj si ma strecor printre rafturi si alunec catre trapa. O deschid si pe ultima bucata a arcului, scartaie strident si se izbeste cu forta de fundul frigiderului. Las usita catre frigider deschisa ca sa nu ma pierd(luminaa din frigider). Cobor trei trepte si ma proptesc de peretele putului cu scari serpuinde.

Incerc sa ma adun. E demi-bezna. Pe alocuri mai apar niste covorase de lumina tampa pe peretii umezi ca de fantana: licheni sau muschi radiind a neon fosforescent sau alb-obosit. In jos, scarile serpuinde se ingusteaza din ce in ce mai mult, pana se pierd din vedere. Ma ia cu frig si cu rau. Miroase a statut, pe pereti cresc tot felul de ciuperci in nuante de boala. Ceva apasa aerul ca plumbul si aud fiecare respiratie amplificata de claustrofobia locului; un ecou perpetuu care parca-mi sopteste din spate. Undeva aparent departe aud ritmic o picatura de apa spargandu-se ca sticla.  Incep sa ma cuprinda frigurile de-a binelea, de parca as fi coborat intr-un iad care a atins zero absolut. In ciuda aparentei, inca mai ma pot misca. Mai mult, lumea asta restransa pare sa prinda si ea viata. Miriapode de metri, cu carapace chitinoase, cotrobaie cu miile de picioare cu clinchet metalic printre padurile de ciuperci cu piciorul lung si subtire, peste lanuri de ciuperci minuscule, in crestere, si toate creaturile eventual se pierd prin crapaturile dintre pietre. Fiind atat de lungi ma intreb daca nu cumva alea care-si scot scafarlia dintr-o scorbura nu sunt doar prelungirile celora care acum isi pierd dosul prin alta. Ce-or manca oare?

***
Ce-or manca oare? Ideea prinde viata si pluteste prin creieri pana isi gaseste un culcus moale printr-un cuib de neuroni ca de hamac. Asa cuminte viseaza in nodul neuronal: demult era un salcam ce statea in mijlocul unui lac, inconjurat de un mal subtire de nisip. Multe decenii, pe plaja nu au lucit decat smaralde si rubine printre pietris de granit si coloane arcuite de fildes. Intr-o zi, salcamul isi pleca bratele filiforme in apa, adapostind o anaconda imensa. Nu patrundea aproape deloc caldura zilei printre bicele salcamului. Sarpele statea incolacit in jurul circumferintei insulei. Nemiscata, in cupola de umbra capata proportii monolitice. Ca o sculptura de piatra, pielea de smarald,rubin si granit parea decojita,moarta, oase laptoase patrunzand pe alocuri; Straniu, bestia avea coltii infipti in propria coada. Putin mai sus de unde-i sedea capul, cu ochii mai pierduti decat ai mortilor, se vedea o umflatura mica. Printr-un petic de coaste de fildes dezvelite se vedea un maldar de carpe unite grotesc de un terci de schelete, tendon si  musculatura. Prin toata harababura aia ieseau pe dinafara niste falange si un curcubeu de creioane colorate, acum sterse intr-un pastel. Pe altundeva atarnau roase niste ciubote negre de cauciuc. In varful uneia atarna un ceas copilaresc doar cu un orar, cu un soare ranjit in capat.
Acul se oprise la miazazi. In rest nu ramanea nimic usor de recunoscut; carpe care nu puteau sa fi fost decat niste haine.

Valul batea tare straniu, desprinzandu-se de mal si lunecand spre apele mai adanci, unde se linistea subit. Multe seri soarele a apus in pozitii obscure, ziua si noaptea curgeau confuz. In trei saptamani salcamul si-a retras membrele peste noapte, lasand soarele sa patrunda iarasi pe insula. Sarpele nu mai era incolacit, peticele disparusera, iar galma a ajuns mai aproape de capul creaturii. In caldura soarelui, sarpele incepuse sa se miste frenetic, de parca se codea de frica unui pericol invizibil. Peste cateva zile bestia a scuipat un pui de om, acesta aterizand direct in sezut. Ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, copilul statea aplecat deasupra unei carti de colorat, tinand intr-o mana un pumn de creioane, colorand cu cealalta mana. Desenand, parea sa stearga cu meticulozitate un sarpe mai ca cel care dadea tarcoale insulei, iar cel adevarat se pierdea si acesta odata cu cel de hartie.

De-a lungul anilor, copilul tot rasfoia singuratic paginile cartii de colorat, insa fiecare pagina nu avea desenat decat un cerc din ce in ce mai mic. Pe prima pagină era însemnat doar un punct fix în centru. Într-o zi de primăvară, copilul s-a întins incurcat, cu fata in nisipul de sub salcâm şi a sărit brusc, ghemuindu-se stângaci în aer, către ramuri , acestea prinzându-l instinctiv, ca într-un cocon sau un coş de nuiele. Timp de  noua luni ,coconul devenea din ce în ce mai mic, până dispăruse de tot. Peste noapte, salcâmul s-a scuturat puternic şi a dezvelit printre nisip pietre preţioase si coroane de fildes.

Decenii de-a randul pe plaja nu au mai lucit decat smaralde si rubine printre pietris de granit si coloane arcuite de fildes.
***

pe drum

cu acest post ia nastere labelul de poezia e moarta

                                  Post-apocaliptic

                                       -pe drum-

S-o culca cândva şi lumea asta pe-o rână întinsă fără să ştie

S-or frământa în marea groapă comunală

Cu toţii mână în mână os în os larve în larve

Ş-o crăpa vântul leşios autostrada pavată cu morţi

În asfinţit cu plăgi căscate-n câmpii şi parcele cărnoase

Maşini întoarse pe dos sau cusute împreună zac pe margini

Şi-s goale

Şi pilonii de înaltă tensiune au ruginit sub marea de maci

Urlă si scâncesc contorsionate peste groapa

Şi-şi pleacă membre filiforme schiloade

Sonde petroliere zgârmă-n ţărână după morţii lor

Bocind pătate-n păcură găsesc doar cadavre ce nu mai sunt de mult cadavre

Fabrici si uzine tuşesc a tuberculoză peste blocuri

Au înfundat crematorii de cadavre

(S-au varat singuri oare)

Şi uite cum circulă ciuma printre cimenturi 

Colete de cadave arzânde abandonate pe stradă

Cărăzmi de cadavre uitate-n cuptoare

În magazine cu geamuri crăpate stau schelete-n scaun şi casele-s goale

Şi bâzâie static roiuri de radio-aparate

Doar la ora 6 se repeta mesaj de evacuare

Cu ecou pierdut in gol pana la 7

Odata la ora 12 cheama clopotnita

Dar dar dar nimeni nu vine

Panouri publicitare şi neoane hâsâie-n van printre cadavre

Sub moloz stau îngropate seringi şi ace murdare chistoace brichete

Sub băltoace şi smârcuri se umflă scânduri scindate

Sub paturi goale de spital s-au ascuns morţii

Atomocentrala crăpată îşi scurge suflul pe vânt

 Andrei-Ştefan Lia, undeva pe la sfarsitul liceului

scris sub influenta melodiei http://www.youtube.com/watch?v=cS2BrxcWWZA

Colonel Ciomarla

Uite ma ca se crapa de dimineata. Pot sa-mi aprind o tigare fara griji acum. Noptile astea - dracu, iti vine sa le vari intr-un maldar de cacat si sa le dai foc. Macar asa ti-o tine ceva de cald in bezna. Bate vantu' rau aici sus, in scorburile noastre bunghite atent printre cladiri darapanate. "Cat mai sus sa-mi stati, nenorocitii dracu'! Pe cati nu i-am gasit ranjiti la taclale cu ciorile ca i-a mancat la soric sa nu se catere nitel mai sus prin moloz." Facuse o pauza, se lasa cocarjat si isi sterse spumele de la gura, de prin mustati, cu un gest zbuciumat, ochii infipti contemplativ in praful de la picioare. Stiam de ce s-a oprit colonel Ciomarla; mi-a scapat un ranjet. Isi indreapta schinarea, se intoarce stanga-mprejur, ridicand praful si porneste lejer, maini varate in buzunarele de la spate,  prin coloana plutonului nostru- 29 de distrusi. Doar sapte pasi face. Se opreste-n dreptul meu. Ii evit privirea, tot ranjind ca un retardat. Hat ma scuipa si hat imi fute o palma grea de ma face placinta pe paviment. " BA BOILOR!!! O sa va treziti cu bostanul crapat si n-o sa mai stiti in ce parte sa va mai tineti creierii sa nu va curga! Hai, scularea Scrot! Fii barbat, Scrot" Inca nu ma dezmeticisem calumea, dar cui ii mai trebuie si un bocanc la tampla? Ma ridic cuminte si ma asez la loc in formatie. Figura mai e si scarba asta batrana, dar stie el meserie. Mi-ar mai prinde o laba zdravana daca ar sti ca ma gandesc la cai verzi pe pereti in loc sa stau cu ochii beliti la strazile alea decedate. Nu misca nici dracu'! Nici ma-sa dracului! Sprijin carabina Steyr HS .50 de un perete jumate colapsat , cu scheletul de otel ruginit pe-afara. Aprind o tigara si iaca toate sunt mai bune.

Manchester

Cronos:Vineri, 21 ianuarie, 2011. Ora 12:47 AM;

Topos: Manchester. Oras industrial. Sunt la camin, mort de somn. Maine/azi am examen. Vorbesc iar lapidar. Insomnie. Interesanta chestie: te dor ochii te freci in pat, casti, stai bine, nu stai bine, te framanta ceva sau nu, trimetilxantina absenta sau prezenta in sange; e tot aia. Insomnia te apuca uneori in cele mai bune momente. Iaca asa ai uneori acele nopti nedormite in care-ti vine o idee retardata ca asta: hai sa-mi trag blog.

Bine.

Iaca aici va fi locul in care voi mai arunca cate o hartie mototolita cand ma plictisesc si mai scriu vreo chestie/ am-draci-si-vreau-sa-vars-frustrari/ chiar gasesc ceva interesant de povestit.

Ciao pereti care aruncati ecou. Ciao zisera peretii.