Şi mă ridic de pe cimentul beciului. Sunt transpirat tot. Dau jos tricoul şi-l storc. Curge zer. Nici că s-a mai oprit. L-am agăţat de umeraşul-cârlig de macelar. Da, ruşine! La colţ să stai! Mă întorc cu spatele şi păşesc pleoscăind prin stratul crescând de saramură amestecată cu frunzele vechi de toamna, capcanele de şobolani şi sacul de porumb împregnat cu otrava, rahat şi hoituri de rozatoare. Zarzavat. Dar uite acolo un bănuţ, uite acolo altul şi altul! Hop în genunchi cu mâinile-n zarzavat după aur. Aur pentru alt aur. Benzina costă, masina a prins praful de atatia ani. Aşa-i cu economia, a trebuit să strângem cu toţii cureaua. Dupaia a trebuit s-o dăm jos. Unii s-au spanzurat de ea. Într-un final n-am avut încotro; a trebuit s-o şi mâncăm.
Obosit si satul de cotrobait, fac o pauza sa-mi ciulesc antenele. Zac in zarzavat, fara vreo grija apasatoare, cu ochii beliti in tavan. Ce avem aici?Cand dai o flamanda in mod regulat timp de 4 zile ajungi sa simti surse de mancare la nivel molecular. In vremurile bune i-as fi ras in fata oricarui cretin care ar fi debitat porcarii d-astea. Senzatia e ca de la balamuc. Tot timpul auzi zgomot de fond ca la radio, mai cu un tiuit sau un pocnit. Cand ai dat de vreun post, te ia cu reclamele pentru schizofrenici si atunci stii ca ai dat de haleala: " Manca-ma! Cumpara acum, in limita stocului disponibil; Capace de tomberoane sau farfurii incapatoare? Tu decizi! Reduceri fabuloase, dragi concetateni! Caine cu umplutura de larve, gratis cu mega-cuponul <OMOARA-TI VECINUL>"; coruri propovaduind cuvantul profetului iernii atomice.
Oh, slava, sfanta sarma, cand dai de un magazin alimentar parasit. Acolo ai dat de noroc, unde toata lumea cauta muraturile. Alea-s noul aur de n-spe carate. Alimentara e noua mina. Noua febra si goana dupa aur. E la propriu febra, femei rupandu-si reciproc smocuri de par cu scalp insangerat inca atarnand; unghii rupte, pierdute adanc in carnea competitiei. Altadata, am vazut un amputat in scaun cu rotile atat de insetat de delicioasele foite de aur incat a trecut prin flacari de benzina ca sa ajunga intr-o alimentara. Nici eu nu pot spune ca am fost scutit de nebunie; l-am pandit pe amaratul ala timp de vreo 5 minute care au parut 5 ore, cat timp se parjolea de viu, razand si baltaindu-se ca un maniac in scaunul lui, cu borcanul de muraturi intre cioturile lui de picioare. Dupa ce am fost sigur ca se mai misca doar datorita procesului de racire a fibrelor musculare, m-am dus la el. Mirosea a friptura de porc, niste arome atat de subtile atunci cand esti nemancat cu zilele- grasime lipicioasa plutind in aer, marineu de transpiratie si o nuanta zdravana de stejar afumat; principiile sunt principii, totusi. Nu ne infruptam din carnea altuia. Asezat in vine, fata in fata cu el, i-am mimat ultimul zambet schimonosit, am sterpelit borcanul si mi-am inclinat capul in semn de apreciere. Altadata vazusem un cretin care-si varase, dracu’ stie cum, toata mecla in ditamai borcanul de zarzavaturi. Bolborosea in zeama, musca si inghitea zarzavaturile alea, zvacnind intr-o singura miscare repetata. Asa a si murit. Nu stiu daca se zbatea datorita umplerii orgasmice a stomacului cu zarzavaturi sau datorita umplerii agonizante a plamanilor cu zer vegetal. Probabil chiar amandoua. Cand auzi vocea de la radio, dansezi, n-ai incotro.
Asa-i si cu o insecta, mantis religiosa, generic cunoscuta drept calugarita. Al naibii de religioase mai sunt. Imediat ce Dumnezeu le sopteste sa sara la futai, masculul e acolo. Dumnezeu ii sopteste apoi plapand femelei :"Dupa ce-si slobozeste samanta, mananca-l. Nu numai de perverse, ci din chelicere pana-n cur si craci." De ce nu putea sa-i zica sa stea ca toata femeia normala la cap sub o frunza cu barba-su si sa fumeze o tigara? Asa-i si cu oamenii, suntem toti nebuni de legat. Cert e ca am si fost legati, de gat, de ochi, cu mainile la spate. Da, pamantul a fost timp de zeci de secole clubul privat de BDSM al bogatanilor. Si s-au distrat pe cinste, baietii, violand rand pe rand cate o bucatica a pamantului sau a omului. Tot oameni au fost si ei. Au auzit si ei vocea, rand pe rand. De data asta li s-a zis:"Sterge de pe fata pamantului tot ce-ti sta in cale. Totul ti-a fost promis tie." Asa se face ca a plouat timp de o saptamana cu ciuperci atomice in toata lumea. Asa am ajuns sa ne mancam curelele si bocancii. Macar multi au avut norocul sa crape saptamana aceea.
Uneori onorabilii care ne soptesc renunta la cuvinte, rezumandu-se la imagini fugare si zgomote innecate pe care prefer sa le uit. De curand, cand am postuit silit sapte zile, am ajuns sa prind o emisiune intreaga pe televizorul cerebral: Am vazut beciul asta, cu neonul lui care e pe moarte, zvacnindu-se in frisoanele sfarsitului. O femeie in rochie alba, sau ce-o fi fost odata alb, statea deasupra unui prunc decedat. Plangea de nu mai putea, intre inghitituri si mestecaturi sanatoase. Saraca sfartecatura a fost lasata dupaia acolo, oase insangerate si maruntaie. Chemarea mea, din fericire,nu era acolo. Venea mai din adancuri. Sa fi fost a doua zi cand am ajuns acolo? Mort de foame, nu prea mai stii sigur. Pana atunci sobolanii si viermii au curatat totul. Pe femeie o gasisem la etaj, spanzurata in ceea ce parea sa fi fost camera copilului. Mi-am cautat un loc sa ma intind pana in zori. Nimeni nu vrea sa mearga dupa bolboroselile vocilor noaptea. Din subsol auzeam totusi clar mugete de Vita la radio, asa ca am aruncat un ochi prin beci. Astfel probabil am si lesinat pe acolo, de la fericirea sau oroarea gasirii unui relicvariu imaculat continand sfanta Vita. Mancarea doar prelungeste orizonturile iadului asta.
La indieni, Vita chiar era sfanta. Pe vremuri, cand religia si traditia mai contau, ei venerau vita ca avatarul naibii stie carui zeu din panteonul lor. Parca-i vad acum, facandu-le manichiura dobitoacelor si agatandu-le margele si podoabe de aur. Cica ar fi crezut ca lumea sta in echilibru ca o vaca. Pe masura ce se duc epocile, vaca pierde un picior si lumea se dezechilibreaza; Fiecare generatie isi venereaza stramosii ca niste zei. Epoca de aur si alte tampenii d-astea. Or fi avut dreptate si ei intr-un fel. Lumea nu mai e ca pe vremuri, dar avem aurul nostru acum. Cu totii ne jucam de-a alchimistul si ne-am gasit propria definitie pentru aur. Inaintea glumei de razboi, cu totii ne omoram cu zilele dupa verzisori, hartii umplute cu desene si inmatriculari, hartii care valorau fix cata incredere vroia masa de dobitoace sa le cedeze. Acum, am vazut lumea stergandu-se la cur cu ele. Singurii verzisori care mai conteaza acum sunt pastrati bine in borcane.
Prea mult imi imprastie foamea gandurile. Corul totusi ma trezeste din delir si ma cheama spre mantuire. Balacind prin bezna din beci, imbratisez relicvariul intr-un final. Printe spasmele neonului descifrez franturi de scriptura. Un singur cuvant a fost lasat pentru posteritate: "Arctic", cu un insemn al muntelui mantuirii alaturi. Ah, şi măsline, dar nu-mi plac alea, prea-mi aduc aminte de rahat de şobolan. Mai stau acolo in borcan ca nişte ochi de morţi- beliţi in toate directiile.Cumva, tot am impresia ca pe mine ma fixeaza si ma ia cu friguri de fiecare data. Fara exceptie. Dar unde te duci, O, Senvis cu Vita si Cascaval? Tiptil, tiptil, inainte sa-l insfac din fundul frigiderului, o porneste in jos pe scarile scheletice de etajere. Cineva iar a lasat trapa aia din fundul frigiderului deschisa se pare. Senvis se pierde-n bezna si trage trapa dupa el. Ceva nu e in regula cu frigiderul ala si cu trapa lui, de-mi imi intoarce stomacul pe dos.
Naiba dac-am fost vreodata mai departe de barierele frigiderului. Daca nu prinzi postul pe radio sau tembelizor o lasi mai bine moarta. Pana acum m-au salvat de multe ori. Probabil ma asteapta un alt subsol, cu alt iz de straturi peste straturi de putrefactie. Imi fac curaj si ma strecor printre rafturi si alunec catre trapa. O deschid si pe ultima bucata a arcului, scartaie strident si se izbeste cu forta de fundul frigiderului. Las usita catre frigider deschisa ca sa nu ma pierd(luminaa din frigider). Cobor trei trepte si ma proptesc de peretele putului cu scari serpuinde.
Incerc sa ma adun. E demi-bezna. Pe alocuri mai apar niste covorase de lumina tampa pe peretii umezi ca de fantana: licheni sau muschi radiind a neon fosforescent sau alb-obosit. In jos, scarile serpuinde se ingusteaza din ce in ce mai mult, pana se pierd din vedere. Ma ia cu frig si cu rau. Miroase a statut, pe pereti cresc tot felul de ciuperci in nuante de boala. Ceva apasa aerul ca plumbul si aud fiecare respiratie amplificata de claustrofobia locului; un ecou perpetuu care parca-mi sopteste din spate. Undeva aparent departe aud ritmic o picatura de apa spargandu-se ca sticla. Incep sa ma cuprinda frigurile de-a binelea, de parca as fi coborat intr-un iad care a atins zero absolut. In ciuda aparentei, inca mai ma pot misca. Mai mult, lumea asta restransa pare sa prinda si ea viata. Miriapode de metri, cu carapace chitinoase, cotrobaie cu miile de picioare cu clinchet metalic printre padurile de ciuperci cu piciorul lung si subtire, peste lanuri de ciuperci minuscule, in crestere, si toate creaturile eventual se pierd prin crapaturile dintre pietre. Fiind atat de lungi ma intreb daca nu cumva alea care-si scot scafarlia dintr-o scorbura nu sunt doar prelungirile celora care acum isi pierd dosul prin alta. Ce-or manca oare?
***
Ce-or manca oare? Ideea prinde viata si pluteste prin creieri pana isi gaseste un culcus moale printr-un cuib de neuroni ca de hamac. Asa cuminte viseaza in nodul neuronal: demult era un salcam ce statea in mijlocul unui lac, inconjurat de un mal subtire de nisip. Multe decenii, pe plaja nu au lucit decat smaralde si rubine printre pietris de granit si coloane arcuite de fildes. Intr-o zi, salcamul isi pleca bratele filiforme in apa, adapostind o anaconda imensa. Nu patrundea aproape deloc caldura zilei printre bicele salcamului. Sarpele statea incolacit in jurul circumferintei insulei. Nemiscata, in cupola de umbra capata proportii monolitice. Ca o sculptura de piatra, pielea de smarald,rubin si granit parea decojita,moarta, oase laptoase patrunzand pe alocuri; Straniu, bestia avea coltii infipti in propria coada. Putin mai sus de unde-i sedea capul, cu ochii mai pierduti decat ai mortilor, se vedea o umflatura mica. Printr-un petic de coaste de fildes dezvelite se vedea un maldar de carpe unite grotesc de un terci de schelete, tendon si musculatura. Prin toata harababura aia ieseau pe dinafara niste falange si un curcubeu de creioane colorate, acum sterse intr-un pastel. Pe altundeva atarnau roase niste ciubote negre de cauciuc. In varful uneia atarna un ceas copilaresc doar cu un orar, cu un soare ranjit in capat.
Acul se oprise la miazazi. In rest nu ramanea nimic usor de recunoscut; carpe care nu puteau sa fi fost decat niste haine.
Valul batea tare straniu, desprinzandu-se de mal si lunecand spre apele mai adanci, unde se linistea subit. Multe seri soarele a apus in pozitii obscure, ziua si noaptea curgeau confuz. In trei saptamani salcamul si-a retras membrele peste noapte, lasand soarele sa patrunda iarasi pe insula. Sarpele nu mai era incolacit, peticele disparusera, iar galma a ajuns mai aproape de capul creaturii. In caldura soarelui, sarpele incepuse sa se miste frenetic, de parca se codea de frica unui pericol invizibil. Peste cateva zile bestia a scuipat un pui de om, acesta aterizand direct in sezut. Ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, copilul statea aplecat deasupra unei carti de colorat, tinand intr-o mana un pumn de creioane, colorand cu cealalta mana. Desenand, parea sa stearga cu meticulozitate un sarpe mai ca cel care dadea tarcoale insulei, iar cel adevarat se pierdea si acesta odata cu cel de hartie.
De-a lungul anilor, copilul tot rasfoia singuratic paginile cartii de colorat, insa fiecare pagina nu avea desenat decat un cerc din ce in ce mai mic. Pe prima pagină era însemnat doar un punct fix în centru. Într-o zi de primăvară, copilul s-a întins incurcat, cu fata in nisipul de sub salcâm şi a sărit brusc, ghemuindu-se stângaci în aer, către ramuri , acestea prinzându-l instinctiv, ca într-un cocon sau un coş de nuiele. Timp de noua luni ,coconul devenea din ce în ce mai mic, până dispăruse de tot. Peste noapte, salcâmul s-a scuturat puternic şi a dezvelit printre nisip pietre preţioase si coroane de fildes.
Decenii de-a randul pe plaja nu au mai lucit decat smaralde si rubine printre pietris de granit si coloane arcuite de fildes.
***
